De-aproape, Doamne, Tu mă cercetezi
Și mă cunoști, și gândul mi-l pătrunzi;
Fie că dorm, sau umblu, Tu mă vezi,
Căci necurmat asupra mea veghezi,
Din toate părțile mă protejezi,
Și-n palma mâinii Tale mă ascunzi.

Unde-aș putea să fug de Fața Ta,
Și unde Duhul Tău nu m-ar zări?
Chiar aripile zorilor de-aș lua,
La margine de-ocean de m-aș muta,
Și-acolo dreapta Ta m-ar apuca,
Și-acolo mâna-Ți m-ar călăuzi.

Chiar dacă bezna m-ar înconjura,
Chiar dacă noaptea m-ar acoperi,
Tu întunericul l-ai spulbera
Și înaintea Ta s-ar destrăma,
Căci nici o-întunecime n-ar putea
Lumina s-o oprească-a străluci.

Făptură minunată m-ai făcut,
Și-așa de minunat m-ai întocmit!
În mod ciudat și tainic m-ai țesut;
Când chip măcar n-aveam, Tu m-ai văzut,
Și înainte să mă fi născut,
În cartea-Ți zilele mi-ai rânduit.

Ce nepătrunse gânduri, Doamne, ai,
Și cât de-învăluite în mister!
O inimă curată vreau să-mi dai;
Păstrează-mi și gândirea și-al meu trai
Departe de al lumii putregai,
Și du-mă pe cărarea către cer!